marți, 5 mai 2009

Spaga noastra cea de toate zilele si fatetele ei

Fiecare dintre noi a dat sau a primit spaga cel putin o data in viata. Doar ca ideea de spaga (sau mita) s-a impamantenit cu un anumit sens negativ, desi are, de cele mai multe ori, conotatii positive.
Ori de cate ori mergem intr-un restaurant sau intr-un bar, odata cu suma aferenta notei de plata, adaugam si un comision (mai ales daca ne-a placut cum am fost serviti) pentru chelner. Acest tip de spaga se numeste bacsis si este perfect legal chiar daca nu este contabilizat.
In schimb, daca eu sunt multumita de modul in care m-a tratat un functionar public si doresc sa ii ofer acestuia un buchet de flori (sau altceva, fie bani, fie un cadou), bietul functionar risca sa fie acuzat ca ia mita, desi serviciile oferite de el poate m-au ajutat mai mult decat o friptura trantita pe masa de un chelner binevoitor.
Un patron care este multumit de munca prestata de angajati le ofera prime sau tichete cadou. Aceasta este o modalitate de motivare si recompensare, nicidecum spaga (cu toate ca nici aceste sume nu sunt impozitate si sunt deductibile din cheltuielile firmei). Totusi, tichetele cadou oferite in baza realizarilor angajatului seamana perfect cu modalitatea de interpretare a spagii, dar sunt perfect legale.
Daca un politist care te opreste pe strada si vrea sa te amendeze primeste o suma de bani pentru a te scuti de procedura de plata a amenzii, se numeste ca ia mita. Daca, acelasi politist, primste cota parte din amend ape care ti-o da, sub forma de stimulente, este o spaga legala.
Daca un angajat de la pasapoarte imi faciliteaza eliberarea mai rapida a actului solicitat si eu il rasplatesc pentru asta, se numeste ca il mituiesc (desi termenul legal stabilit pentru eliberare este maxim si nu minim). Daca platesc taxa de urgenta pentru aceeasi facilitate atunci aceasta devine legala.
Uneori devine frustrant sa nu poti recompensa o persoana pentru anumite servicii pe care ti le-a oferit, frustrare care se rasfrange in deterioarea relatiei cu persoana respectiva: tu manifesti retineri fata de bunavointa persoanei respective, iar ea, de asemenea, isi poate diminua amabilitatea intrucat nu simte ca tu ii apreciezi eforturile.
Expunerea de mai sus nu reflecta o gandire corecta dar, atata timp cat exista doua variante de obtinere a serviciilor preferentiale, este greu de facut o delimitare. In acelasi timp, nu avem inca o posibilitate decenta de plata a multor facturi, alta decat deplasarea si statul la coada la cel putin un ghiseu. Mi se pare corect sa platesc o amenda atunci cand am facut o greseala dar... nu mi se pare corect sa fiu nevoita sa pierd cateva ore bune pentru a face acest lucru.
Cam multe probleme create de o simpla interpretare a sensului unui cuvant!!!!!

Un comentariu:

  1. buna reflectie !!!multa lume nu vede de ochelarii de cal pe care anumiti formatori din presa autohtona i-au pus pe modul de gandire a romanului.

    RăspundețiȘtergere