Lipsa de bun simt a romanului este prezenta si activa pana in cele mai mici manifestari posibile.
Nu sunt un as al volanului si nici nu am vreun grad de rudenie cu Michael Schumacher (pe care il admir de altfel) dar ma stradui din rasputeri sa respect regulile de circulatie (in masura in care este posibil). M-am gandit intotdeauna ca cineva a gandit inainte de a stabili acele reguli, ca au o oarecare baza logica, si ca nicidecum nu le-au emis peste noapte unii care nu aveau somn.
Ceea ce ma revolta foarte tare este lipsa de bun simt in trafic si lipsa de respect fata de ceilalti participanti la supra-aglomeratia de pe “soselele” din tara noastra.
(Ar trebui sa specific de ce am pus cuvantul sosele intre ghilimele: intrucat, in marea lor majoritate, drumurile incluse in definitia de dictionar a respectivului termen nu pot fi considerate o infrastructura demna de o tara din Uniunea Europeana.)
Sa pornim de la cel mai uzitat traseu: casa – loc de munca. In fiecare dimineata pornesti la drum cu forte proaspete, cu calm si relaxare. Ghinion!!!! Nu ai parte de ele pentru mai mult de 5 minute.
Primul impas este iesirea din parcare: daca ai noroc, nu te-a blocat nimeni, nu apare nici o masina cu viteza care sa te oblige sa faci inca 10 manevre, reusesti sa eviti toate cele 12 gropi din minuscula alee de pe care doresti sa evadezi.
Apoi... urmeaza un drum pe niste strazi mai inguste pana sa ajungi in strada principala. Tot de noroc tine sa nu gasesti pe nimeni parcat in drum care sa te oblige sa iti supui masina la niste lovituri de bordura si la niste turari peste limita normala pentru a ocoli obstacolul lipsit de bun simt. Si daca nici iesirea in strada principala nu este dotata cu un sant proaspat comis de o echipa de interventie si semnalizat, eventual, cu 10 centimetri inainte poti sa spui ca ai un inceput de dimineata plin de succes.
Ei dar ajungi la “drumu’ mare”. Si aici ai parte de claxoane, flash-uri, diferite urari de bine cu sau fara geamul deschis.
Toti suntem oameni, toti gresim, nimeni nu este perfect. Daca am manifesta ceva mai multa intelegere intre noi poate am elimina o parte din acea agitatie care iti da peste cap toata ziua si iti anuleaza cu succes relaxarea si calmul cu care ai urcat initial in masina.
Parcarea bat-o vina! Daca nu opresti la maxim 10 metri de locul unde ai treaba iti scade stima de sine. Drept urmare... daca altii lipsiti de bun simt au ocupat locurile marcate de parcare, tu nu ai ce face si opreti pe banda de circulatie, eventual folosind avariile, ca doar de aia le are masina! Si daca in spatele tau se face o coada de 10-15 masini care nu te pot depasi ce conteaza? Cine i-a pus sa foloseasca traseul pe care ai tu treaba?
Oare ce am putea face pentru a evita astfel de situatii? Ar trebui sa intervina politia. Ce este aceea? Masina aia alba, pe care scrie politia rutiera, care are girofar desupra si care sta ascunsa printre tufe cu radarul pornit? Pai rolul ei nu este doar sa ii prinda pe cei care depasesc viteza maxima admisa pe o anumita portiune de drum? (Am scris “prinda” pentru ca nu intotdeauna ii si amendeaza. Ca sa exemplific citez o frantura dintr-o discutie intre doi soferi de microbuz la schimbarea de tura: “Ai bai, da-i incolo, ca dai un telefon si te scoti!”)
Am avut o data un soc emotional cand am vazut un loc extrem de aglomerat de obicei, liber, fara nici o masina parcata neregulamentar. Asta s-a intamplat intr-o dimineata cand doi reprezentanti de la politia rutiera comunitara isi faceau datoria. Nu mi-a fost dat sa vad si a doua oara acelasi lucru.
Uneori stau si ma intreb: ce s-ar intampla daca am respecta toti regulile de circulatie? Probabil am fi atat de derutati de ordinea din jur ca nu ne-am putea descurca.
Dar cine este de vina pentru tot ce se intampla, pentru usurinta cu care incalcam toate regulile posibile, adica si cele de bun simt? Bineinteles ca raspunsul logic este NOI dar... mai bine dam vina pe cei din jur (daca ceilalti nu respecta, eu de ce as face-o?), Politia (ca nu pedepseste, in limitele legii, orice neregularitate), Guvernul (ca nu mareste efectivul de politie) etc. Si uite-asa scapam de vina si ne trezim in fiecare zi claxonand sau strigand “cin’ ti-a pus permisu’n mana” (si nu numai)!
miercuri, 21 octombrie 2009
marți, 5 mai 2009
Spaga noastra cea de toate zilele si fatetele ei
Fiecare dintre noi a dat sau a primit spaga cel putin o data in viata. Doar ca ideea de spaga (sau mita) s-a impamantenit cu un anumit sens negativ, desi are, de cele mai multe ori, conotatii positive.
Ori de cate ori mergem intr-un restaurant sau intr-un bar, odata cu suma aferenta notei de plata, adaugam si un comision (mai ales daca ne-a placut cum am fost serviti) pentru chelner. Acest tip de spaga se numeste bacsis si este perfect legal chiar daca nu este contabilizat.
In schimb, daca eu sunt multumita de modul in care m-a tratat un functionar public si doresc sa ii ofer acestuia un buchet de flori (sau altceva, fie bani, fie un cadou), bietul functionar risca sa fie acuzat ca ia mita, desi serviciile oferite de el poate m-au ajutat mai mult decat o friptura trantita pe masa de un chelner binevoitor.
Un patron care este multumit de munca prestata de angajati le ofera prime sau tichete cadou. Aceasta este o modalitate de motivare si recompensare, nicidecum spaga (cu toate ca nici aceste sume nu sunt impozitate si sunt deductibile din cheltuielile firmei). Totusi, tichetele cadou oferite in baza realizarilor angajatului seamana perfect cu modalitatea de interpretare a spagii, dar sunt perfect legale.
Daca un politist care te opreste pe strada si vrea sa te amendeze primeste o suma de bani pentru a te scuti de procedura de plata a amenzii, se numeste ca ia mita. Daca, acelasi politist, primste cota parte din amend ape care ti-o da, sub forma de stimulente, este o spaga legala.
Daca un angajat de la pasapoarte imi faciliteaza eliberarea mai rapida a actului solicitat si eu il rasplatesc pentru asta, se numeste ca il mituiesc (desi termenul legal stabilit pentru eliberare este maxim si nu minim). Daca platesc taxa de urgenta pentru aceeasi facilitate atunci aceasta devine legala.
Uneori devine frustrant sa nu poti recompensa o persoana pentru anumite servicii pe care ti le-a oferit, frustrare care se rasfrange in deterioarea relatiei cu persoana respectiva: tu manifesti retineri fata de bunavointa persoanei respective, iar ea, de asemenea, isi poate diminua amabilitatea intrucat nu simte ca tu ii apreciezi eforturile.
Expunerea de mai sus nu reflecta o gandire corecta dar, atata timp cat exista doua variante de obtinere a serviciilor preferentiale, este greu de facut o delimitare. In acelasi timp, nu avem inca o posibilitate decenta de plata a multor facturi, alta decat deplasarea si statul la coada la cel putin un ghiseu. Mi se pare corect sa platesc o amenda atunci cand am facut o greseala dar... nu mi se pare corect sa fiu nevoita sa pierd cateva ore bune pentru a face acest lucru.
Cam multe probleme create de o simpla interpretare a sensului unui cuvant!!!!!
Ori de cate ori mergem intr-un restaurant sau intr-un bar, odata cu suma aferenta notei de plata, adaugam si un comision (mai ales daca ne-a placut cum am fost serviti) pentru chelner. Acest tip de spaga se numeste bacsis si este perfect legal chiar daca nu este contabilizat.
In schimb, daca eu sunt multumita de modul in care m-a tratat un functionar public si doresc sa ii ofer acestuia un buchet de flori (sau altceva, fie bani, fie un cadou), bietul functionar risca sa fie acuzat ca ia mita, desi serviciile oferite de el poate m-au ajutat mai mult decat o friptura trantita pe masa de un chelner binevoitor.
Un patron care este multumit de munca prestata de angajati le ofera prime sau tichete cadou. Aceasta este o modalitate de motivare si recompensare, nicidecum spaga (cu toate ca nici aceste sume nu sunt impozitate si sunt deductibile din cheltuielile firmei). Totusi, tichetele cadou oferite in baza realizarilor angajatului seamana perfect cu modalitatea de interpretare a spagii, dar sunt perfect legale.
Daca un politist care te opreste pe strada si vrea sa te amendeze primeste o suma de bani pentru a te scuti de procedura de plata a amenzii, se numeste ca ia mita. Daca, acelasi politist, primste cota parte din amend ape care ti-o da, sub forma de stimulente, este o spaga legala.
Daca un angajat de la pasapoarte imi faciliteaza eliberarea mai rapida a actului solicitat si eu il rasplatesc pentru asta, se numeste ca il mituiesc (desi termenul legal stabilit pentru eliberare este maxim si nu minim). Daca platesc taxa de urgenta pentru aceeasi facilitate atunci aceasta devine legala.
Uneori devine frustrant sa nu poti recompensa o persoana pentru anumite servicii pe care ti le-a oferit, frustrare care se rasfrange in deterioarea relatiei cu persoana respectiva: tu manifesti retineri fata de bunavointa persoanei respective, iar ea, de asemenea, isi poate diminua amabilitatea intrucat nu simte ca tu ii apreciezi eforturile.
Expunerea de mai sus nu reflecta o gandire corecta dar, atata timp cat exista doua variante de obtinere a serviciilor preferentiale, este greu de facut o delimitare. In acelasi timp, nu avem inca o posibilitate decenta de plata a multor facturi, alta decat deplasarea si statul la coada la cel putin un ghiseu. Mi se pare corect sa platesc o amenda atunci cand am facut o greseala dar... nu mi se pare corect sa fiu nevoita sa pierd cateva ore bune pentru a face acest lucru.
Cam multe probleme create de o simpla interpretare a sensului unui cuvant!!!!!
vineri, 20 martie 2009
Traim in Romania...
Nu sunt un fan Mircea Badea dar... incheierea emisiunii "In gura presei" este un mare adevar: "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul". Daca ar mai avea si continuarea "si ne mananca toti nervii" ar descrie perfect situatia actuala.
Totul a pornit de acum cativa ani cand m-am gandit (oare de ca am facut greseala asta, adica sa gandesc) sa imi deschid si eu ce va privat. Dupa analizele posibilitatilor existente am recurs la "persoana fizica autorizata".
Am obtinut autorizatiile necesare si... totul a mers cat de repede se putea cu birocratia existenta.
La ceva timp dupa deschidere m-am casatorit (oare de ce?). Un mare hop in existenta firmei mele. La indicatiile unui inspector de la finante, extrem de binevoitor, nu am facut declaratie de schimbare a numelui imediat dupa nunta (adica in iunie) deoarece mi s-a sugerat sa astept pana la inceputul anului urmator cand sa o depun odata cu declaratia de venit. Zis si facut.
Surpriza!!!! La inceputul anului urmator am platit una bucata amenda contraventionala ca nu am declarat la timp schimbarea de nume si de domiciliu. Platit amenda, depus modificarea. Timp de un an si jumatate primeam toate actele de la finante fie pe numele de domnisoara si pe adresa noua, fie pe numele nou si pe adresa veche.
De fiecare data (si nu de putine ori) am solicitat reglementarea. S-a realizat dupa ce am rabufnit pe undeva prin apropierea biroului unui sef. Deci... se poate dar mai greu.
Intre timp s-a schimbat modalitatea de inregistrare a acestui mod de exercitare a profesiei.
Am depus, cumintica, la timp, toate hartoagele solicitate de finante.
Dupa cum am fost obisnuita, Administratia Finantelor Publice din Galati mi-a mai facut o surpriza GRATUITA: am primit incadrarea ca si Cabinei medical psihologie. Super tare: adica m-au facut medic... Nu ca ar fi rau dar habar nu am sa fac o injectie. Si in afara de asta, un dictionar elementar le-ar fi demonstrat ca medicina si psihologia nu au legatura, ca psihologul nu da nici retete, nici concedii medicale si nici nu prescrie buline ca sa te faci bine.
La solicitarea de explicatii mi s-a spus: "lasati asa ca merge". Fata buna fiind am spus ca ce rost are sa insist daca ele spun ca este OK.
Daca tot aveam aceasta "firma" m-am gandit (iar am facut greseli) sa fac si eu un ban cinstit pe ea. Pentru a produce venitul imbucurator la care aspiram aveam nevoie de niste acte. Zis si facut.
M-am dus mai intai la finante unde mi-am dorit un certificat de atestare fiscala. Dupa ce am alergat pret de vreo 3 km. prin interiorul cladirii am reusit sa depun actele necesare si mi s-a dat termen de ridicare a hartiei (e greu sa faci verificari pe calculator: butoane multe...). Cu doua zile inainte de termenul scadent ma trezesc cu un telefon: "buna ziua! sunt x de la finante, nu mi-ati trecut pe solicitare CNP-ul". "Pai doamna, zic, in afara de faptul ca v-am dat codul acela de inregistrare, dupa care m-am gasit singura pe site-ul ministerului, in partea de jos a formularului sunt datele mele personale unde este specificat si CNP-ul" - mentionez ca tot formularul era de o singura pagina - deci toate datele erau vizibile. Raspunsul m-a lasat fara replica: "aaaa, asta era CNP-ul?" Oare ce putea sa fie un sir de 13 cifre, scrise in patratelele din dreptul notatiei CNP?
Rezolvat problema.
Dar... nu s-a terminat inca periplul pe la institutiile inevitabil de abordat in anumite situatii.
Am avut nevoie de aceeasi hartie si de la Primarie.
Ma duc la sediul pentru persoane juridice unde mi se parea logic sa ma adresez. Gresit! Logica mea a dat-o in bara. Astfel de certificate se elibereaza de catre sediul pentru impozite si taxe persoane fizice.
Ajung intr-un final fericit la sediul amintit. La biroul de informatii am solicitat un formular pentru certificat fiscal persoane juridice. Redau convorbirea cu doamna de la ghiseu intrucat e psihic neplacut sa o povestesc:
"Buna ziua" - de ambele parti
"Va rog sa imi dati un formular pentru certificat fiscal persoane juridice"
"Pentru ce va trebuie?"
Suportand greseala parintilor mei de a ma invata sa fiu politicoasa zic:
"Pai eu sunt persoana fizica autorizata si doresc un certificat fiscal care sa ateste ca nu am datorii."
"Adica va trebuie formular pentru persoane fizice."
"Nu, pentru persoane juridice. Intrucat ma intereseaza sa se vada ca firma nu are datorii."
"Aveti firma?"
"Da, zic si ii arat actul"
"Aaaa, va trebuie formular pentru persoane fizice"
"Nu, pentru persoane juridice, deoarece sunt persoana fizica autorizata."
"Deci sunteti persoana fizica."
"Sunt si persoana fizica si persoana fizica autorizata. Acum am nevoie de certiticat pe firma."
Dupa inca 5 minute de replici de genul celei de mai sus am reusit sa obtin un formular pentru persoane juridice. Il completez si ma duc cu el la ghiseu.
Doamna de la ghiseu imi verifica actele, imi incaseaza bani si imi inmaneaza formularul zicand:
"Va rog sa completati aici ca aveti apartament."
"Nu am apartament."
"L-ati vandut?"
"Nu dar nu este pe firma."
"Deci aveti apartament?"
"Da, dar nu pe firma."
"Pai daca aveti il treceti aici."
"Doamna, eu ca si persoana fizica am apartament, eu ca si persoana fizica autorizata - adica acel cabinet inregistrata si functional nu are in proprietate nici un apartament."
Raspunsul a fost stupefiant: "Nu am mai intalnit asa ceva. Stai sa o intreb pe sefa."
Norocul meu a fost ca "sefa" a inteles exact ce imi doream si am obtinul acea hartie.
Totul e bine cand se termina cu bine: acte ok, obtinut contract... dar... intrucat intotdeauna exista si un dar, cand sa semnez contractul ma solicita autoritaea contractanta cu explicatii suplimentare: "cum adica eu - cabinet medical - vreau sa fac evaluare psiho-sociala".
Trebuie sa recunosc aceasta dilema ca fiind deplin indreptatita: pa certificatul meu de inregistrare fiscala, asa cum am mentionat mai sus, scris "cabinet medical psihologie" fara a se mentiona undeva si domeniul de activitate.
Dupa inca un drum cu un dosar de acte doveditoare pentru domeniul de activitate am reusit sa semnez contractul si sa obtin banii.
Nu am avut nevoie de prea multi bani pentru a obtine actele necesare dosarului dar am avut nevoie de altele: buna cunoastere a limbii romane si mai ales a semnificatiei cuvintelor, nervi de otel, rabdare si capacitate de a explica de muuuulte ori, stare fizica foarte buna si capacitate de efort fizic prelungit (asta pentru a te plimba intre birouri la diferite etaje de cateva ori) si buna cunoastere a legislatie in vigoare pentru a descrie ce si de ce vrei si timp, mult timp intrucat nimic nu se face repede (desi totul este computerizat).
Traim in Romania... si asta ne manaca nervii.
Totul a pornit de acum cativa ani cand m-am gandit (oare de ca am facut greseala asta, adica sa gandesc) sa imi deschid si eu ce va privat. Dupa analizele posibilitatilor existente am recurs la "persoana fizica autorizata".
Am obtinut autorizatiile necesare si... totul a mers cat de repede se putea cu birocratia existenta.
La ceva timp dupa deschidere m-am casatorit (oare de ce?). Un mare hop in existenta firmei mele. La indicatiile unui inspector de la finante, extrem de binevoitor, nu am facut declaratie de schimbare a numelui imediat dupa nunta (adica in iunie) deoarece mi s-a sugerat sa astept pana la inceputul anului urmator cand sa o depun odata cu declaratia de venit. Zis si facut.
Surpriza!!!! La inceputul anului urmator am platit una bucata amenda contraventionala ca nu am declarat la timp schimbarea de nume si de domiciliu. Platit amenda, depus modificarea. Timp de un an si jumatate primeam toate actele de la finante fie pe numele de domnisoara si pe adresa noua, fie pe numele nou si pe adresa veche.
De fiecare data (si nu de putine ori) am solicitat reglementarea. S-a realizat dupa ce am rabufnit pe undeva prin apropierea biroului unui sef. Deci... se poate dar mai greu.
Intre timp s-a schimbat modalitatea de inregistrare a acestui mod de exercitare a profesiei.
Am depus, cumintica, la timp, toate hartoagele solicitate de finante.
Dupa cum am fost obisnuita, Administratia Finantelor Publice din Galati mi-a mai facut o surpriza GRATUITA: am primit incadrarea ca si Cabinei medical psihologie. Super tare: adica m-au facut medic... Nu ca ar fi rau dar habar nu am sa fac o injectie. Si in afara de asta, un dictionar elementar le-ar fi demonstrat ca medicina si psihologia nu au legatura, ca psihologul nu da nici retete, nici concedii medicale si nici nu prescrie buline ca sa te faci bine.
La solicitarea de explicatii mi s-a spus: "lasati asa ca merge". Fata buna fiind am spus ca ce rost are sa insist daca ele spun ca este OK.
Daca tot aveam aceasta "firma" m-am gandit (iar am facut greseli) sa fac si eu un ban cinstit pe ea. Pentru a produce venitul imbucurator la care aspiram aveam nevoie de niste acte. Zis si facut.
M-am dus mai intai la finante unde mi-am dorit un certificat de atestare fiscala. Dupa ce am alergat pret de vreo 3 km. prin interiorul cladirii am reusit sa depun actele necesare si mi s-a dat termen de ridicare a hartiei (e greu sa faci verificari pe calculator: butoane multe...). Cu doua zile inainte de termenul scadent ma trezesc cu un telefon: "buna ziua! sunt x de la finante, nu mi-ati trecut pe solicitare CNP-ul". "Pai doamna, zic, in afara de faptul ca v-am dat codul acela de inregistrare, dupa care m-am gasit singura pe site-ul ministerului, in partea de jos a formularului sunt datele mele personale unde este specificat si CNP-ul" - mentionez ca tot formularul era de o singura pagina - deci toate datele erau vizibile. Raspunsul m-a lasat fara replica: "aaaa, asta era CNP-ul?" Oare ce putea sa fie un sir de 13 cifre, scrise in patratelele din dreptul notatiei CNP?
Rezolvat problema.
Dar... nu s-a terminat inca periplul pe la institutiile inevitabil de abordat in anumite situatii.
Am avut nevoie de aceeasi hartie si de la Primarie.
Ma duc la sediul pentru persoane juridice unde mi se parea logic sa ma adresez. Gresit! Logica mea a dat-o in bara. Astfel de certificate se elibereaza de catre sediul pentru impozite si taxe persoane fizice.
Ajung intr-un final fericit la sediul amintit. La biroul de informatii am solicitat un formular pentru certificat fiscal persoane juridice. Redau convorbirea cu doamna de la ghiseu intrucat e psihic neplacut sa o povestesc:
"Buna ziua" - de ambele parti
"Va rog sa imi dati un formular pentru certificat fiscal persoane juridice"
"Pentru ce va trebuie?"
Suportand greseala parintilor mei de a ma invata sa fiu politicoasa zic:
"Pai eu sunt persoana fizica autorizata si doresc un certificat fiscal care sa ateste ca nu am datorii."
"Adica va trebuie formular pentru persoane fizice."
"Nu, pentru persoane juridice. Intrucat ma intereseaza sa se vada ca firma nu are datorii."
"Aveti firma?"
"Da, zic si ii arat actul"
"Aaaa, va trebuie formular pentru persoane fizice"
"Nu, pentru persoane juridice, deoarece sunt persoana fizica autorizata."
"Deci sunteti persoana fizica."
"Sunt si persoana fizica si persoana fizica autorizata. Acum am nevoie de certiticat pe firma."
Dupa inca 5 minute de replici de genul celei de mai sus am reusit sa obtin un formular pentru persoane juridice. Il completez si ma duc cu el la ghiseu.
Doamna de la ghiseu imi verifica actele, imi incaseaza bani si imi inmaneaza formularul zicand:
"Va rog sa completati aici ca aveti apartament."
"Nu am apartament."
"L-ati vandut?"
"Nu dar nu este pe firma."
"Deci aveti apartament?"
"Da, dar nu pe firma."
"Pai daca aveti il treceti aici."
"Doamna, eu ca si persoana fizica am apartament, eu ca si persoana fizica autorizata - adica acel cabinet inregistrata si functional nu are in proprietate nici un apartament."
Raspunsul a fost stupefiant: "Nu am mai intalnit asa ceva. Stai sa o intreb pe sefa."
Norocul meu a fost ca "sefa" a inteles exact ce imi doream si am obtinul acea hartie.
Totul e bine cand se termina cu bine: acte ok, obtinut contract... dar... intrucat intotdeauna exista si un dar, cand sa semnez contractul ma solicita autoritaea contractanta cu explicatii suplimentare: "cum adica eu - cabinet medical - vreau sa fac evaluare psiho-sociala".
Trebuie sa recunosc aceasta dilema ca fiind deplin indreptatita: pa certificatul meu de inregistrare fiscala, asa cum am mentionat mai sus, scris "cabinet medical psihologie" fara a se mentiona undeva si domeniul de activitate.
Dupa inca un drum cu un dosar de acte doveditoare pentru domeniul de activitate am reusit sa semnez contractul si sa obtin banii.
Nu am avut nevoie de prea multi bani pentru a obtine actele necesare dosarului dar am avut nevoie de altele: buna cunoastere a limbii romane si mai ales a semnificatiei cuvintelor, nervi de otel, rabdare si capacitate de a explica de muuuulte ori, stare fizica foarte buna si capacitate de efort fizic prelungit (asta pentru a te plimba intre birouri la diferite etaje de cateva ori) si buna cunoastere a legislatie in vigoare pentru a descrie ce si de ce vrei si timp, mult timp intrucat nimic nu se face repede (desi totul este computerizat).
Traim in Romania... si asta ne manaca nervii.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)